Dinamo, umilită acasă de CFR Cluj: Ioan Andone, aproape de a fi dat afară / VIDEO

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 21-11-2016 22:30

Dinamo a încasat o nouă bătaie în Liga I. CFR Cluj a învins cu 2-0 în Ştefan cel Mare şi scaunul lui Ioan Andone se clatină din ce în ce mai mult. Antrenorul e la un pas de a fi dat afară pentru că dinamoviştii pot rata play-off-ul.

Dinamoviștii au început meciul de la 0-1, Ruiz deschizând scorul pentru clujeni în minutul 3, după o eroare în lanț a apărării dinamoviste. Arbitrul Cătălin Popa a acordat un penalty în mod eronat lui Dinamo în minutul 10, Palici trimițând în bară de la punctul cu var. În minutul 27, Peteleu l-a angajat perfect în adâncime pe Tomislav Sorsa, care a majorat avantajul clujenilor cu o "scăriță" peste Brănescu. La meci au asistat 2415 spectatori, majoritatea cerându-i din nou demisia lui Ioan Andone. Cu această victorie, CFR Cluj a acumulat 26 puncte, menținându-se pe locul 5, în timp ce dinamoviștii rămân pe locul 6, cu 23 puncte.