Ana Maria Pătru nu mai are scăpare: Anunțul venit de la magistrați

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 22-11-2016 15:47

Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, rămâne în arest preventiv în dosarul în care aceasta este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, a decis, marţi, Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Ploieşti, instanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpată, decizia fiind definitivă.

Citește și: GAFĂ PORNO la TV: A lăsat-o pe o prezentatoare în sânii goi / VIDEO

Conform DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreşedinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul Bucureşti.

Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de respectiva societate cu AEP, precum şi că va susţine firma să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

Citește și: A fost creată, în laborator, PRIMA INIMĂ care bate

"În cursul anului 2009, suspecta Ana Maria Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlată de Ana Maria Pătru prin soţul ei", arată DNA.

Totodată, în aceeaşi calitate, Ana Maria Pătru a pretins, în cursul anului 2011, de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi comerciale, contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, spun procurorii.

Citește și: New York Times scrie despre cum a ajuns Adrian Ghenie să câștige atât de mulți bani din picturile sale

Conform sursei citate, Pătru a promis, în schimb, că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP, dar şi că va susţine firma să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

"În cursul anului 2011, în aceeaşi calitate de vicepreşedinte al AEP, suspecta Pătru Ana Maria a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţia Anei Maria Pătru. Cu banii proveniţi din cele două fapte de trafic de influenţă descrise anterior a achiziţionat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar şi beneficiarul real al bunului cumpărat, în acelaşi an, Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane", mai arată DNA.

Citește și: Cât a dat un MILIONAR pe chiloții amantei lui Adolf Hitler, Eva Braun, la o licitație / FOTO