Parlamentul de la Seul va decide prin vot dacă o destituie pe şefa statului

Autor: Andrei Radu
Publicat: 24-11-2016 06:19

Partidul Democrat, principala forţă de opoziţie din Coreea de Sud, a anunţat joi că va depune la începutul lui decembrie o moţiune parlamentară pentru destituirea preşedintei Park Geun-hye, informează EFE.

Un purtător de cuvânt a precizat că votul va avea loc între 2 şi 9 decembrie. Partidul Democrat intenţionează să se concentreze numai asupra destituirii şefei statului şi pe moment nu va mai aborda probleme cum ar fi numirea unui prim-ministru, în locul celui destituit în urma scandalului de trafic de influenţă la vârf.

Citește și: SURPRIZĂ în SUA: Hillary Clinton are mai multe voturi decât Donald Trump. Diferența este URIAȘĂ

Trei partide de opoziţie au anunţat luni că vor promova "impeachment"-ul lui Park Geun-hye imediat ce procuratura o va desemna drept complice a prietenei sale Choi Soon-sil, acuzată de corupţie şi trafic de influenţă. Ea ar fi solicitat bani unor firme în schimbul sprijinului politic, în timp ce - fără a deţine vreo funcţie oficială - se ocupa de discursurile prietenei sale, preşedinta Park.

Declanşarea procedurii de destituire a preşedintelui Coreei de Sud trebuie aprobată prin votul a două treimi din membrii camerei inferioare a parlamentului de la Seul. Partidele de opoziţie nu dispun de o astfel de majoritate, deşi unii deputaţi ai partidului de guvernământ s-au raliat cererilor de demitere a lui Park, remarcă EFE, anunță Agerpres.

Următorul pas este votul a şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale. Procesul de destituire ar fi primul din Coreea de Sud din 1948.