Confruntări violente la Madrid între partizanii şi contestatarii lui Fidel Castro

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 26-11-2016 14:59

Susţinători ai lui Fidel Castro, aşa-numiţii "castrişti", şi disidenţi cubanezi s-au înfruntat sâmbătă în faţa Ambasadei Cubei din Madrid, informează EFE. Cele două tabere s-au adunat în faţa ambasadei din capitala Spaniei după anunţul cu privire la decesul fostului lider revoluţionar cubanez. Poliţia a intervenit pentru a despărţi cele două grupuri care s-au insultat. Potrivit EFE, oamenii se află în continuare în faţa Ambasadei Cubei, cu toate că la Madrid plouă.

Steagul de la ambasadă a fost arborat în bernă şi numeroşi reprezentanţi ai presei s-au deplasat la sediul legaţiei cubaneze pentru a consemna declaraţiile persoanelor prezente, în majoritate pro-Castro. Agenţi de poliţie l-au percheziţionat pe preşedintele organizaţiei "Cuba Democracia Ya" (Cuba, democraţie acum"), Rigoberto Carceller, şi au confiscat sticle de şampanie cu care acesta dorea să sărbătorească "nu moartea lui Fidel, Dumnezeu să-l ierte", ci faptul că "astăzi începe o nouă etapă pentru cubanezi". "Cuba, Fidel şi Che" şi "Revoluţia trăieşte" sunt câteva dintre sloganurile pe care le-au strigat persoanele reunite în faţa ambasadei. În timp ce unii lăudau progresele sociale în domeniul educaţiei şi sănătăţii ale regimului castrist, alţii au calificat acest regim drept "dictatură" şi i-au criticat pe spaniolii care au susţinut guvernul cubanez deoarece "îi interesează doar să meargă pe insulă şi să se distreze", conform Agerpres.