Ambasada Cubei la Bucureşti deschide carte de condoleanţe pentru Fidel Castro

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 27-11-2016 21:26

Ambasada Republicii Cuba la Bucureşti a anunţat, duminică, într-un comunicat de presă, că deschide o carte de condoleanţe în memoria lui Fidel Castro, relateaza agerpres.

'A fost declarat doliu naţional în Cuba timp de nouă zile iar cartea de condoleanţe va fi deschisă la sediul ambasadei din strada Nicolae Caramfil nr. 73, de luni, 28 noiembrie, până duminică, 4 decembrie, între orele 10,00 şi 18,00", se precizează în comunicatul transmis de reprezentanţa diplomatică. 

Fidel Castro Ruz, preşedintele Cubei (1976-2008), a murit vineri seară, potrivit unui anunţ făcut de fratele său, actualul preşedinte, Raul Castro, într-o alocuţiune la televiziunea de stat. Fidel Castro Ruz s-a născut la 13 august 1926, la Biran, provincia Oriente.