Premierul Theresa May nu va asista la funeraliile lui Fidel Castro

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 28-11-2016 18:47

Premierul britanic, Theresa May, nu va asista la funeraliile fostului preşedinte şi lider al revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a guvernului de la Londra, transmite agenţia EFE. Executivul britanic se află în contact cu autorităţile cubaneze pentru a stabili 'nivelul corespunzător' al reprezentării Marii Britanii la funeraliile lui Castro, care se vor desfăşura pe 4 decembrie la Santiago de Cuba, în estul insulei, a mai menţionat purtătoarea de cuvânt.

Conform presei britanice, este puţin probabil ca la aceste funeralii să ia parte ministrul de externe Boris Johnson, iar unul dintre posibilii reprezentanţi al Londrei este Alan Duncan, secretar de stat pentru Europa şi America. 'Premierul (Theresa May) împărtăşeşte poziţia exprimată la sfârşitul săptămânii de ministrul de externe, conform căreia (Fidel Castro) este o figură istorică, deşi controversată, dar acum dorim să privim către viitor, cum putem lucra cu guvernul cubanez pe o listă de priorităţi, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile omului', a indicat mai departe purtătoarea de cuvânt, conform Agerpres. Boris Johnson a afirmat într-un comunicat difuzat sâmbătă că moartea lui Castro 'marchează pentru Cuba sfârşitul unei ere şi începutul uneia noi pentru poporul' cubanez.