Dragoste cu forța: Băsescu îngroapă PNL

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-12-2016 16:55

Președintele PNL, Alina Gorghiu, se dezice aproape zilnic de o posibilă colaborare cu PMP-ul lui Traian Băsescu, însă fostul președinte nu pierde nicio ocazie de a se declara dispus la o alianță post-electorală, generând un efect nedorit de liberali: asocierea PNL-Băsescu în mentalul colectiv.

'Vrem să fim la guvernare, dar nu în orice condiţii şi nu cu oricine. Exclud orice guvernare cu PSD şi cu ALDE. Dacă doamna Gorghiu se va răzgândi şi pe data de 12 decembrie constată că nu poate guverna fără PMP, sigur o să ne caute, iar atunci o să îi spunem şi exigenţele noastre, şi anume funcţia de prim-ministru. Fără această condiţie nu ne putem încurca cu unii care s-au dovedit neputincioşi', a afirmat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Vezi și: Victor Ponta, atac suburban la adresa liderului PNL. Alina Gorghiu: Limbaj marca Traian Băsescu

Liderul PMP a precizat că această formaţiune politică nu vrea să participe la guvernare de dragul de a-şi exercita puterea, ci pentru că sunt de făcut lucruri extrem de importante. 

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară a participat, sâmbătă, la Reşiţa, la lansarea candidaţilor acestei formaţiuni politice la alegerile parlamentare din 11 decembrie. 

Primul pe lista de la Senat este Aurel Marinescu, care a deţinut funcţia de director comercial sau administrator la mai multe firme, după care urmează Ioan Olariu, Ilie Buzescu şi Iuliana Mariana Floriana Cască.

Vezi și: Sondaj SOCIOPOL: Diferențe MAJORE. Prezență SURPRIZĂ la vot

La Camera Deputaţilor, PMP va merge pe primul loc cu actualul deputat Ion Tabugan, aflat la cel de-al doilea mandat de parlamentar. Al doilea este actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionuţ Mihai Popovici, urmat de Ion Pârvu, Liviu Cristian Mircu, Ion Dorin Turău, Ana Vlădulescu şi fostul director al Casei Corpului Didactic din Caraş-Severin, Tudor Deaconu.