REFERENDUM în Italia: Câți au fost PRO și câți au fost CONTRA

Autor: Andrei Radu
Publicat: 05-12-2016 09:09
Actualizat: 05-12-2016 10:18

Numărătoarea oficială a voturilor exprimate la referendumul de duminică din Italia a confirmat victoria opţiunii "nu" privind reforma constituţională propusă de premierul Matteo Renzi, cu 59,95% din buletinele depozitate în urne, transmite luni dimineaţa agenţia EFE.

Un procent de 40,05% din votanţi au sprijinit reforma solicitată de şeful Executivului de la Roma.

Citește și: VIDEO Amanții care au zguduit Italia cu crimele lor: Peste 80 de morți suspecte + membrii familiilor

Au votat contra reformei un total de 19.019.197 alegători, iar în favoarea acesteia 12.706.340.

Rămân încă de adăugat la rezultatul final al scrutinului voturile italienilor rezidenţi în afara ţării, circa patru milioane de persoane, dintre care au votat 27,25%.

Numărătoarea voturilor din exterior arăta la ora 03,00 GMT o tendinţă opusă faţă de votul din ţară, cu circa 65% din voturi în favoarea reformei lui Renzi şi 35% contra, arată EFE.

Înfrângerea prim-ministrului italian a fost prefigurată de exit-poll-urile difuzate duminică seara de mass-media, imediat după închiderea urnelor.

Ca şi consecinţă a rezultatului obţinut, Matteo Renzi a anunţat că luni va prezenta demisia sa preşedintelui Republicii, Sergio Mattarella, anunță Agerpres.

În referendumul din Italia au avut drept de vot circa 51 de milioane de persoane, care şi-au putut exprima opţiunea duminică, de la 7 dimineaţa la 11 noaptea.