Presa britanică: Dragnea - speranţa social-democraţiei europene

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 07-12-2016 15:07

Într-o perioadă în care partidele de centru-stânga din Uniunea Europeană sunt în corzi, posibila alegere a lui Liviu Dragnea ca prim-ministru al României ar putea revigora social-democraţia europenă, scrie Denis MacShane, fost ministru pentru relaţia cu UE în Marea Britanie, într-un articol din publicaţia The Independent.

După alegerea unor politicieni pro-Putin în Bulgaria şi Moldova, capitalele europene respiră uşurate de perspectiva stopării tendinţei din sud-estul Europei prin instalarea unui premier pro-UE, pro-NATO în România după alegerile din 11 decembrie, notează autorul articolului din publicaţia britanică.

Prezentat ca un inginer pasionat de pescuit, politician cu experienţă locală şi naţională, Dragnea este prezentat ca un lider convingător în Europa, care ar putea creşte rolul României în NATO şi UE, pe fondul dificultăţilor din alte ţări. Autorul articolului a vorbit cu Dragnea la Stockholm, unde liderul PSD a prezentat un "program ambiţios" bazat pe economia de piaţă şi reform legate de investiţiile sociale.

Amintind de situaţia economică favorabilă a României, autorul articolului expune câteva puncte-cheie din planul de guvernare al PSD, în prima parte considerat mai degrabă de dreapta, într-un stil apropiat de cel al fostului premier britanic Margaret Thatcher. Totuşi, sunt menţionate şi măsurile sociale propuse de PSD, cum ar fi mărirea salariului minim şi avantajele fiscale acordate celor cu venituri mici şi părinţilor. Articolul enumeră şi alte puncte din programul PSD, cum ar fi cel al contruirii unor spitale sau cel al securizării frontierelor externe ale UE.

Dragnea se declară preocupat de "forţele centrifuge din Europa", fără să menţioneze Brexit-ul, şi susţine că măsurile economice trebuie să fie direcţionate spre beneficiul cetăţenilor europeni.

"În timp ce îşi pune de-o parte undiţa, în speranţa că domina scena politică a următorilor ani, Dragnea pare calm, metodic şi determinat ca România să privească spre Vest, către Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie. Nu este interesant să se alăture Grupului de la Visegrad. (...) Dragnea este hotărât ca România să rămână un membru fidel al UE şi pas cu pas România să devină o economie modernă, respingând intoleranţa şi neo-liberalismul anti-social", este concluzia articolului din The Independent.