Poliţiştii britanici l-au arestat pe cel care o ameninţa pe Gina Miller

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 07-12-2016 15:25
Actualizat: 07-12-2016 15:39

Poliţia britanică a arestat un bărbat bănuit că ar fi făcut ameninţări grave cu caracter rasial la adresa Ginei Miller, managerul unor fonduri de investiţii care a cerut în justiţie ca Marea Britanie să nu poată ieşi din Uniunea Europeană fără acordul explicit al Parlamentului, relatează Reuters şi AFP, conform agerpres.

Poliţia a anunţat miercuri că un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost arestat luni la Swindon (centrul Angliei) sub suspiciunea că ar fi trimis online mesaje cu carcater rasial. Bărbatul a fost apoi eliberat pe cauţiune. Serviciul procurorului coroanei (CPS) urmează să se pronunţe în acest caz.

Un avion cu 47 de pasageri la bord s-a PRĂBUŞIT după decolare

Gina Miller a declarat pentru AFP că a primit 'ameninţări cu moartea' în urma recursului formulat în justiţie prin care a cerut ca guvernul condus de premierul britanic Theresa May trebuie să obţină acordul parlamentului înainte de invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, a cărui activare dă startul unei perioade de doi ani de negocieri între Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexitului.

'Este una dintre anchetele poliţiei în curs de desfăşurare', a declarat Miller pentru Reuters.

Ca parte a aceleiaşi anchete, poliţia a anunţat că a emis un avertisment pe data de 3 decembrie unui individ în vârstă de 38 de ani din Fife, Scoţia.