Lideri din şase state occidentale cer Damascului, Moscovei şi Teheranului să accepte planul ONU

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 07-12-2016 18:24

Liderii din şase state occidentale au cerut miercuri o încetare imediată a focului în oraşul sirian Alep şi au condamnat Rusia şi Iranul pentru susţinerea faţă de guvernul sirian, relatează Reuters şi DPA. 'Cel mai urgent obiectiv rămâne o încetare imediată a focului astfel ca Naţiunile Unite să poată furniza ajutor umanitar persoanelor din estul Alepului', au declarat liderii din Germania, Franţa, Italia, SUA, Canada şi Marea Britanie, potrivit unui comunicat difuzat la Berlin.

Ei au afirmat că guvernul sirian trebuie să convină asupra unui plan în patru puncte prezentat de ONU. 'Cerem regimului sirian să facă acest lucru imediat pentru a pune capăt situaţiei teribile de la Alep; cerem Rusiei şi Iranului să-şi exercite influenţa pentru ca acest lucru să se întâmple', se arată în comunicat, conform Agerpres. Adăugând că nu trebuie să existe nicio impunitate pentru indivizii care comit crime de război, ei au cerut ONU să strângă dovezi pentru a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei. 'Suntem pregătiţi să luăm în considerare măsuri restrictive suplimentare împotriva persoanelor sau instituţiilor care acţionează pentru regimul sirian sau în numele acestuia', notează sursa citată.