Preşcolarii de la Bambi şi elevii de la Şcoala Mihai Eminescu au dus cadouri unor familii nevoiaşe

Autor: Andrei Radu
Publicat: 08-12-2016 10:46

Preşcolarii şi elevii au fost pentru o zi Moş Nicolae şi au pregătit pungi cu cadouri pentru copiii nevoiaşi. Prin această activitate caritabilă ei au simţit bucurie în suflet, şi au înţeles că este bine să îi ajutăm pe semenii noştri.

Colectivul şi părinţii Grădiniţei „Bambi” împreună cu învăţătoarea Cristina Ion Bara şi părinţii elevilor de la clasa a IV-a au pus împreună mult suflet, bucurie şi au donat dulciuri, alimente, jucării şi haine unor familii din Arad, aflate în dificultate. Cadrele didactice, împreună cu Popovici Dorina şi Petrine Cristina (părinţi voluntari), însoţiţi de un asistent social, reprezentant al D.D.A.C, au fost marți, 6 decembrie şi au împărţit daruri, familiilor nevoiaşe.

Citește și: Accident RUTIER în Capitală: Un pieton rănit GRAV

Aceste familii se află sub atenta supraveghere a specialiştilor de la D.D.A.C (Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară) din Arad, specialişti care au dovedit că se implică foarte mult şi sunt o familie unită. Oana Pârvulescu, director la D.D.A.C a dovedit că este un om cu suflet mare şi a susţinut această Campanie Umanitară, anunță ghidularadean.ro.

„Ţin să mulţumesc prin intermediul dumneavoastră, tuturor celor care s-au implicat în această Campanie Umanitară. Ne bucurăm că am reuşit şi noi să fim pentru o zi, Moş Nicolae fiind părtaşi la bucuria unor copii sărmani, din Arad„ precizează doamna prof. Istrate Corina, director la Grădiniţa „Bambi” pentru Ghidul Arădean.