Andrei Galbur a discutat cu Victoria Nuland despre parteneriatul americano-moldovean

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 08-12-2016 12:17

Ministrul de externe moldovean, Andrei Galbur, a discutat cu subsecretarul de stat pentru afaceri europene şi euroasiatice american, Victoria Nuland, despre parteneriatul strategic cu SUA şi situaţia regională, relatează joi Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Principalul consilier al lui Trump se află în VIZITĂ la Moscova

Potrivit unui comunicat de presă al diplomaţiei moldovene, Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Victoria Nuland în marja lucrărilor Consiliului Ministerial al OSCE care şi-a deschis lucrările joi la Hamburg (Germania).

'În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au efectuat un schimb amplu de opinii cu privire la stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-americane, situaţia regională şi stadiul implementării Acordului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Un subiect aparte al discuţiilor a vizat modalităţile concrete de consolidare şi aprofundare a parteneriatului privilegiat moldo-american în diverse domenii de interes', se mai spune în comunicat.