Două femei s-au aruncat în aer: Cel puțin 30 de morți și peste 57 de răniți

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 09-12-2016 18:00

Cel puţin 30 de oameni au fost ucişi şi peste 57 de persoane au fost rănite într-un dublu atentat cu maşină-capcană comis de două femei kamikaze într-o piaţă din Madagali (nord-estul Nigeriei), vineri dimineaţa, a anunţat armata nigeriană, informează AFP.

'Cel puţin 30 de persoane au fost ucise în explozii comise de două femei kamikaze într-o piaţă' foarte frecventată din acest oraş din statul Adamawa, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al armatei, Badare Akintoye. 'Numeroase alte persoane au fost rănite', a adăugat el, informează agerpres.ro.

Citește și: Concursul care face RAVAGII printre tinere: Încearcă să prindă banii cu SÂNII / VIDEO

'Cele două femei kamikaze s-au dat drept cliente atunci când şi-au declanşat centurile cu explozivi, una în zona din piaţă unde se vindea hrană, alta - lângă standurile cu haine', a declarat reprezentantul municipalităţii Madagali, Yusuf Muhammad. El a atestat, de asemenea, un număr mare de răniţi.

Acest dublu atentat nu a fost revendicat imediat, însă procedeul utilizat este cel al grupării nigeriene Boko Haram, care seamănă din 2009 teroare în regiunea lacului Ciad.

Citește și: Cea mai BIZARĂ prezentare de modă: Au prezentat haine ce se dizolvau și au rămas goale / VIDEO

Nord-estul Nigeriei a înregistrat o recrudescenţă a atacurilor în ultimele săptămâni, inclusiv ca urmare a încheierii sezonului ploios.

Atentatul extrem de sângeros comis vinerea aceasta este o nouă lovitură dură pentru preşedintele nigerian Muhammadu Buhari, care a declarat miercuri, în timpul Summitului pentru securitate de la Dakar, că 'situaţia este sub control'.

Citește și: Nestle a descoperit metoda prin care ciocolata va avea cu 40% mai puțin zahăr

Boko Haram, sectă salafistă extremistă transformată în mişcare jihadistă după decesul fondatorului său Mohammed Yusuf, a făcut peste 20.000 de morţi şi 2,6 milioane de refugiaţi în nord-estul Nigeriei, din 2009 până în prezent.