Al Bano a suferit un infarct şi e în stare gravă / VIDEO

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 11-12-2016 16:51

A suferit un infarct, iar medicii îl monitorizează după ce l-au operat de urgenţă la Roma. Intervenţia chirugicală a durat trei ore, iar Al Bano şi-a revenit şi chiar a dat un interviu deşi situaţia lui nu e deloc una stabilă.

Citește și: SCANDAL SEXUAL la Universitatea de Medicină: Un profesor s-a DEZBRĂCAT în fața studenților! Reacția ȘOCANTĂ a studentelor / VIDEO

Cântărețul, în vârstă de 73 de ani, făcea repetiții pentru concertul de Crăciun, pe care îl va susține în Piața San Pietro din Vatican, când i s-a făcut rău de două ori. A doua oară a fost chemată ambulanța și a fost dus de urgență la spital, unde medicii au spus că a mai suferit un infarct, coform libertatea.ro. „Am fost aseară în operație timp de trei ore și eram semi-sedat. Am auzit tot ce au vorbit medicii. Am vrut să fac glume, însă apoi m-am gândit să nu-i deranjez”, a declarat artistul. Acesta și-a asigurat fanii că este bine și că speră să nu stea prea mult în spital pentru că are „lucruri de făcut”.