Donald Trump o comite grav înainte să ajungă la Casa Albă:Decizia care poate afecta întreaga Planetă

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 12-12-2016 08:30

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a declarat că "studiază" dacă să se retragă din Acordul de la Paris asupra schimbărilor climatice, pentru că se teme că dacă va urma regulile ar însemna să piardă din competitivitatea economică în faţa unor ţări precum China, relatează EFE. "Studiez acordul (de la Paris). Nu vreau să ne pună într-un dezavantaj competitiv economic faţă de alte ţări, nu vreau să i se dea Chinei sau altor ţări un avantaj asupra noastră", a declarat Trump într-un interviu difuzat duminică de Fox News.

Citeşte şi: Rezultate pe județe, scorul din București și din Diaspora

Lui Trump nu-i va fi prea uşor să retragă SUA din acest acord care reuneşte peste o sută de ţări, având în vedere că acesta a fost deja ratificat şi cuprinde o clauză care l-ar obliga să aştepte patru ani din momentul în care ar decide să-l abandoneze şi până când s-ar perfecta aceasta ieşire. Preşedintele ales a reiterat că are "mintea deschisă" referitor la posibilitatea de a rămâne în Acordul de la Paris, dar a subliniat că "nimeni nu ştie cu adevărat" ce se întâmplă cu schimbarea climatică, în pofida numeroaselor studii ştiinţifice care i-au demonstrat efectele, conform Agerpres.

Citeşte şi: BEC a centralizat 98% din voturi: Cine a intrat în Parlament şi câte mandate vor avea partidele

Donald Trump l-a numit săptămâna trecută pe Scott Pruitt, un sceptic în domeniul climatic, pentru a conduce Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA). În acelaşi timp, i-a primit la Tower Trump din New York pe doi mari activişti în lupta împotriva schimbărilor climatice, fostul vicepreşedinte american Al Gore şi actorul Leonardo DiCaprio, care i-a înmânat un exemplar al documentarului său 'Before The Flood'.