Polonia introduce o lege REVOLTĂTOARE: Adunările Publice vor fi INTERZISE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-12-2016 16:49

Parlamentul polonez, dominat de conservatorii populişti, a adoptat definitiv marţi seara legea privind adunările publice, introducând restricţii denunţate de opoziţie ca fiind antidemocratice, relatează AFP.

Noua lege introduce în special noţiunea de 'adunare periodică' pentru o manifestaţie organizată în mai multe rânduri în acelaşi loc şi la aceeaşi dată. Acest tip de manifestaţie va fi de acum prioritară comparativ cu alte iniţiative sociale sau politice, scrie agerpres.ro.

Citește și: DEPRESIA afectează tot mai mult adolescenții, în special FETELE / STUDIU

Acestea din urmă se vor putea desfăşura într-un loc aflat la o distanţă de cel puţin 100 de metri de adunarea periodică. Potrivit Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare, noua lege ar permite garantarea securităţii participanţilor la toate adunările, altfel zis ar împiedica eventuale violenţe.

Conform opoziţiei, aceste reglementări ar permite puterii să împiedice un 'dialog al străzii', limitând astfel libertatea de expresie, şi nu au ca scop decât să ofere PiS posibilitatea de a organiza, într-o atmosferă calmă, o dată pe lună, comemorările tragediei aeriene de la Smolensk de la 10 decembrie 2010, în care au murit 96 de persoane, printre care şi preşedintele polonez Lech Kaczynski, fratele geamăn al liderului partidului aflat la putere.

Citește și: STUDIU despre creier: Dormim și când suntem treji

Sâmbătă, această comemorare, care se desfăşura în faţa palatului prezidenţial de la Varşovia, pentru a 80-a oară, a fost uşor perturbată de o manifestaţie a unor opozanţi.

Legea adoptată nu mai favorizează totuşi manifestaţiile organizate de organe ale statului şi de instituţii religioase în detrimentul iniţiativelor cetăţeneşti, aşa cum prevedea proiectul iniţial.

Citește și: DEZASTRU!!! Ne-au vandut pana in 2023!

Opoziţia şi apărătorii drepturilor omului au criticat legea care, în opinia lor, restrânge libertăţile fundamentale. Până în prezent, primul organizator care anunţă o reuniune într-un loc şi la o dată precise are prioritate în faţa celor care vin după el.

Prima formă a amendamentului a fost criticată de Avocatul Poporului din Polonia, Adam Bodnar, în opinia căruia legea contravine Constituţiei şi normelor internaţionale privind libertatea de adunare.

Citește și: ȘOC la McDonald’s! S-au scumpit toate produsele: Iată noile prețuri

La rândul său, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, s-a declarat "extrem de îngrijorat".

Zeci de mii de polonezi au manifestat marţi într-o atmosferă de calm în întreaga ţară împotriva guvernului PiS, pe care îl acuză că restrânge libertăţile democratice, în marşuri şi adunări organizate cu ocazia marcării a 35 de ani de la impunerea Legii Marţiale.