ALDE câştigă un deputat şi un senator la redistribuire în Suceava, iar PNL doi deputaţi

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 15-12-2016 18:26

Trei partide din judeţul Suceava vor avea parlamentari în următorii patru ani, respectiv PSD, PNL şi ALDE, potrivit rezultatelor finale anunţate joi de BEC. În urma redistribuirii voturilor, PSD Suceava nu a obţinut niciun mandat în plus, iar PNL a câştigat doi deputaţi, faţă de cei doi câştigaţi direct, în timp ce ALDE a obţinut un deputat şi un senator.

Dintre cele patru mandate de senator, PSD va avea două, iar PNL şi ALDE câte unul, în timp ce dintre cele zece posturi de deputat, PSD va avea cinci deputaţi, PNL patru deputaţi, iar ALDE un deputat. Potrivit rezultatelor publicate de BEC, PSD va avea doi senatori, respectiv Ioan Stan şi Virginel Iordache, iar PNL şi ALDE câte un senator, respectiv Daniel Cadariu şi Ilie Niţă, conform Agerpres.

Dintre cei zece deputaţi, PSD va avea cinci, respectiv Eugen Bejinariu, Maricela Cobuz, Ioan Cătălin Nechifor, Alexandru Rădulescu şi Emilian Havrici. PNL va avea în următoarea legislatură patru deputaţi, respectiv Ioan Bălan, Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu şi Dumitru Mihalescu, iar ALDE un deputat, Ştefan Alexandru Băişanu. ALDE a obţinut cele două mandate, de senator, respectiv deputat, la redistribuire.