Valeriu Steriu: Suntem deschişi pe orice variantă de dreapta şi dispuşi să analizăm posibilităţile

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-12-2016 21:06

Preşedintele executiv al PMP Valeriu Steriu a declarat vineri că reprezentanţii partidului sunt deschişi la orice variantă de dreapta în noul Parlament, arătând că există posibilitatea unor discuţii cu PNL. "După preluarea acestor certificate constatatoare există posibilitatea să avem mai multe discuţii. Suntem deschişi pe orice variantă de dreapta şi dispuşi să analizăm posibilităţile, dincolo de cele aritmetice şi cele politice", a spus Steriu, la sediul BEM, conform Agerpres.

El a susţinut că reprezentanţii PMP nu au avut întâlniri cu cei ai PNL. Totodată, Steriu a arătat că PMP este deschis la o colaborare parlamentară cu liberalii. "Cred că putem avea chiar un vârf de lance în ceea ce înseamnă opoziţie. Există o experienţă bogată, iar preşedintele Băsescu în multe situaţii a reuşit să demonstreze că partidul poate să înfrunte o majoritate precum cea a PSD", a spus liderul PMP.