Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate trimiterea de observatori la Alep

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 19-12-2016 18:35

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a votat luni în unanimitate să trimită observatori ai ONU pentru a supraveghea evacuările şi pentru a evalua situaţia civililor, relatează AFP şi DPA. Inclusiv Rusia, care susţine regimul lui Bashar al-Assad, a votat pentru adoptarea rezoluţiei propuse de Franţa. Votul marchează primul semn al unităţii după luni de zile între marile puteri mondiale în legătură cu acest conflict care a făcut deja peste 310.000 de morţi din martie 2011.

Votul de la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York a fost amânat duminică după ce Rusia, un susţinător cheie al guvernului sirian şi una dintre cele cinci ţări cu drept de veto din Consiliul de Securitate, s-a opus măsurii propuse de Franţa. Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat că Moscova a nu are nicio problemă cu trimiterea de observatori ai ONU, însă, a subliniat el, ei trebuie să fie mai bine pregătiţi şi procedura de desfăşurare a acestora mai bine organizată. Rezoluţia franceză îi cere secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, să desfăşoare rapid la Alep personal umanitar al ONU deja prezent în Siria 'pentru o supraveghere adecvată, neutră şi o monitorizare directă' a evacuării persoanelor asediate la Alep.

Prin această 'rezoluţie umanitară', obiectivul Franţei este 'de a evita o nouă Srebrenica', oraş din Bosnia unde în 1995 a fost comis cel mai grav masacru din Europa după cel de-al doilea război mondial, a explicat ambasadorul Franţei la Naţiunile Unite, François Delattre. Cu toate acestea este încă neclar dacă regimul sirian va permite accesul observatorilor ONU în oraşul devastat. 'Este un punct de plecare. Vom fi extrem de vigilenţi', a declarat François Delattre pentru presă. Ban Ki-moon va trebui să anunţe Consiliul de Securitate în termen de cinci zile dacă accesul a fost autorizat de autorităţile siriene, care au blocat de nenumărate ori în trecut ajutorul ONU, conform Agerpres.

Mai mult de 5.000 de persoane afectate de foame şi de frig au fost evacuate luni din sectorul rebel asediat din Alep, înainte de votul ONU. În total, de la începutul evacuării joia trecută a acestui cartier rebel din Alep, cel puţin 14.000 de persoane, între care 4.000 de insurgenţi, au putut pleca la bordul autobuzelor către alte zone controlate de rebeli din nordul ţării, conform estimărilor Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).