UNJR cere ministrului Justiţiei ordine de salarizare

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 20-12-2016 17:40

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) îi cere ministrului Justiţiei, Raluca Prună, să se conformeze hotărârii Curţii Constituţionale şi să emită ordinele de salarizare cu luarea în considerare a hotărârilor judecătoreşti. UNJR aminteşte, într-un comunicat de presă transmis marţi Agerpres, că mii de magistraţi i-au solicitat premierului Dacian Cioloş, în 31 august, să nu adopte modificările prevăzute de OUG 43/2016 deoarece, prin excluderea "efectelor hotărârilor judecătoreşti din procesul de egalizare a salariilor, va perpetua o situaţie de inechitate în rândul personalului bugetar, ceea ce va conduce în final la încărcarea instanţelor cu alte mii de litigii, fapt ce va spori supraaglomerarea deja existentă".

Sursa citată precizează că, în luările de poziţii publice, asociaţiile profesionale ale magistraţilor au atras în mod repetat atenţia că, prin excluderea drepturilor "stabilite sau recunoscute" prin hotărâri judecătoreşti, Guvernul le-a scos pe acestea din urmă în afara legii. "Din păcate, nu doar că argumentele magistraţilor au fost total ignorate, dar reprezentanţii Guvernului Cioloş, susţinuţi de o parte a presei, au pornit o adevărată ofensivă împotriva magistraţilor, acuzându-i de interpretări abuzive ale legii şi de rea credinţă", se arată în comunicat. UNJR reafirmă că prevederea din OUG 43/2016 declarată neconstituţională "nega" însăşi substanţa puterii judecătoreşti, adică atributul judecătorului "de a rosti legea", astfel că decizia Curţii Constituţionale nu face altceva decât să restabilească principiul supremaţiei legii.

Sursa citată mai notează că hotărârile judecătoreşti se pronunţă în numele legii şi nici o putere, fie executivă sau legislativă, nu poate face abstracţie de ele atunci când vorbeşte de drepturi stabilite prin lege. "Acţiunea Guvernului a fost un act de o gravitate extremă şi este regretabil că a trebuit să se ajungă la Curtea Constituţională pentru recunoaşterea unui principiu fundamental într-un stat de drept, cum ar fi respectarea de către Executiv a drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti", a declarat preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan, citată în comunicat. Ca urmare, UNJR solicită ministrului Justiţiei Raluca Prună să se conformeze hotărârii Curţii Constituţionale şi, în calitate de ordonator de credite pentru instanţele de judecată, să emită ordinele de salarizare cu luarea în considerare a hotărârilor judecătoreşti.