Anchetatorii germani au găsit amprente ale suspectului tunisian în camionul morții

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 22-12-2016 18:06

Anchetatorii germani cred că suspectul tunisian dat în urmărire după atacul de luni de la Berlin este foarte probabil autorul atentatului, a anunţat joi ministrul de Interne german Thomas de Maiziere, citat de Reuters.

"Putem să raportăm azi că avem informaţii noi că suspectul este foarte probabil cel care e responsabil de atac", a spus oficialul. " Au fost găsite amprente în cabina camionului şi au fost găsite şi alte dovezi", a adăugat el, scrie agerpres.ro.

Cancelarul german Angela Merkel, care a apărut alături de Maiziere la Biroul Federal pentru Investigaţii Criminale, a spus că speră ca autorul atacului să fie prins în curând şi a spus că este foarte mândră că germanii au reacţionat cu atât de mult calm, transmit agenţiile de presă internaţionale.

"Am simţit multă mândrie zilele acestea când am văzut calmul de care au dat dovadă atât de mulţi oameni în această situaţie", a spus Merkel.

Procurorul federal al Germaniei a anunţat că va susţine o declaraţie de presă la ora 19.00, ora României, pentru a prezenta stadiul anchetei în cazul atacului de luni seara, când un camion a intrat într-o zonă pietonală unde se afla un târg de Crăciun şi a ucis 12 persoane, a transmis Reuters.

Potrivit AFP, mai multe operaţiuni ale poliţiei erau în curs de desfăşurare joi în Germania. Poliţiştii se află în căutarea unui tunisian în vârstă de 24 de ani.

Iniţial, autorităţile germane reţinuseră un cetăţean pakistanez suspectat că ar fi fost autorul atacului, însă el a fost eliberat marţi.