Petra Kvitova oferă primele declarații după ce a fost înjunghiată / FOTO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 23-12-2016 16:54

La trei zile după ce a fost atacată cu cuțitul de un hoț, la domiciliul său din Prostejov, și a fost operată la mâna stângă rănită, jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova (26 ani, locul 11 mondial) a declarat vineri, într-o conferință de presă, că vrea să revină în circuit și va face totul pentru asta, scrie agerpres.ro.

Kvitova a vorbit vineri în fața presei pentru prima dată de la agresiune, urmată în aceeași zi de operație. Ea nu va reveni pe terenul de tenis în următoarele șase luni.

''Nu am altă variantă decât să privesc înainte și nu înapoi, a declarat ea, zâmbind, în conferința de presă. Pentru mine, nu contează dacă durează trei luni, șase luni, un an sau mai mult (pentru a juca din nou). Vreau să revin și voi face totul pentru asta''.

Joi, Kvitova a putut să-și miște degetele de la mâna stângă operată, acesta fiind pentru ea ''cel mai frumos cadou de Crăciun''.