Autoritățile turce au trecut la arestări după atentatul din Istanbul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-01-2017 14:04

Opt persoane au fost reţinute şi plasate în detenţie luni la Istanbul în cadrul anchetei privind atentatul comis în noaptea de Anul Nou şi revendicat de Statul Islamic, a relatat agenţia de presă Dogan, preluată de AFP.

Arestările au fost operate de echipe ale poliţiei antiteroriste, dar nu se cunosc detalii despre cei reţinuţi, scrie agerpres.ro.

Arestările de luni sunt primele în legătură cu atacul survenit într-un club din Istanbul în noaptea de Anul Nou, atentat în care au fost ucise 39 de persoane, inclusiv cetăţeni străini.

Pe urmele atacatorului din clubul de noapte Reina s-a declanşat o vastă operaţiune de căutare.