Bulgaria. Numărul migranţilor s-a redus la aproape jumătate în 2016

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 05-01-2017 10:34

Numărul migranţilor care au intrat pe teritoriul Bulgariei s-a redus cu mai mult de 40% în anul trecut faţă de 2015, a indicat miercuri ministrul de interne Rumiana Bacivarova, potrivit agenţiei Novinite, transmite agerpres.

Citeşte şi: Ankara DECAPITEAZĂ trustul din care face parte Kanal D. Alţi doi directori au fost arestaţi

În luna decembrie, scăderea a fost chiar de 60%, a precizat ministrul bulgar, înaintea şedinţei de guvern.

Rumiana Bacivarova a mai declarat, în context, că autorităţile bulgare se apropie de finalizarea lucrărilor de ridicare a unui gard la frontiera cu Turcia, încă două secţiuni de 9-10 km urmând să fie construite 'foarte curând'.

'Contăm, de asemenea, că vom absorbi 160 de milioane de euro (...) Suntem pregătiţi cu toate proiectele, suntem pregătiţi să anunţăm licitaţii pentru ele', a mai spus ministrul bulgar, referindu-se la asistenţa financiară primită de Sofia de la Uniunea Europeană anul trecut, în cadrul măsurilor vizând gestionarea crizei migranţilor.