Doliu: A murit Constantin Ciuceanu, luptătorul anticomunist din munții Făgăraș

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 06-01-2017 09:33
Actualizat: 06-01-2017 09:34

Eminentul luptător anticomunist inginer Constantin Ciuceanu a încetat din viață, miercuri, la spitalul Elias din București, la vârsta de 91 de ani. S-a născut la Arad în 1925, a copilărit la Craiova și s-a stabilit la București. A fost fiul istoricului Ștefan Ciuceanu, fondatorul Muzeului de Istorie al Olteniei, și fratele profesorului Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului.

Emoții pentru mogulul Dan Voiculescu. Așteaptă decizia definitivă a magistraților

Începând de la vârsta de 20 de ani, fără a fi membru al vreunui partid politic, Constantin Ciuceanu a luptat în rezistența armată anticomunistă în cadrul organizației clandestine „Mișcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia” condusă de generalul Iancu Carlaonţ. Așa cum se știe, poporul român a fost singurul dintre popoarele europene ocupate de sovietici care n-a capitulat şi care, retrăgându-se în munţi, a luptat împotriva puterii comuniste impuse de Stalin şi mercenarii lui în România. Între anii 1948-1950, tânărul Constantin Ciuceanu a rezistat ascuns în Munții Făgăraș și a luptat în cadrul unui grup de partizani.

CSM își alege astăzi conducerea: Iohannis supraveghează ședința

În timpul regimului comunist, Constantin Ciuceanu a colaborat clandestine cu Nicolae Stroescu-Stînișoară, directorul secției române a postului de radio „Europa liberă”, precum și cu alți jurnaliști ai postului, comunicând informații despre abuzurile, fărădelegile și crimele regimului dictatorial condus de Nicolae Ceaușescu, aflându-se în atenţia Securităţii printr-un consistent dosar de umărire informativă.

În decembrie 1989, la vârsta de 63 de ani, Constantin Ciuceanu a fost unul dintre luptătorii cu merite deosebite în revoluția anticomunistă din București.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă 7 ianuarie 2017, începând de la orele 13, la cimitirul Bellu din București. Corpul neînsuflețit va fi depus la capela mare a cimitirului Bellu astăzi 5 ianuarie 2017, după orele 15.