Siria: Forţele susţinute de SUA au capturat o citadelă de la Statul Islamic

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 06-01-2017 15:35

Miliţiile susţinute de SUA în Siria au capturat o citadelă antică ocupată de Statul Islamic (SI), într-un avans strategic semnificativ împotriva grupării jihadiste în bastionul ei în provincia Raqqa, a anunţat un purtător de cuvânt vineri, informează Reuters citat de agerpres.

Citadela Jabar, situată pe malul lacului Assad, a fost cucerită joi de alianţa Forţele Democratice Siriene (FDS), a declarat purtătorul de cuvânt al miliţiilor Talal Silo. Ea se află în apropierea unui baraj pe Râul Eufrat pe care alianţa sprijinită de Statele Unite intenţionează de asemenea să-l captureze în faza actuală a campaniei sale. 

Maamoun Abdulkarim, şeful pentru antichităţi al guvernului sirian, a declarat pentru Reuters la Damasc că recucerirea castelului de către FDS reprezintă o "victorie pentru poporul sirian şi eliberarea citadelei de sub Daesh (SI) salvează patrimoniul sirian". 

FDS, care includ puternica miliţie kurdă YPG, sunt principalul partener al Statelor Unite în campania condusă de Washington împotriva SI în Siria. Forţele FDS sunt doar la câţiva kilometri de un baraj important, de asemenea deţinut de SI. 

Lupte împotriva SI au loc de asemenea în campanii separate ale armatei siriene susţinute de Rusia în provincia Deir al-Zor şi în apropierea oraşului antic Palmira, cucerit pentru a doua oară de SI în decembrie, precum şi în campanii ale rebelilor sirieni sprijiniţi de Turcia în provincia Alep, în apropierea graniţei siriano-turce. 

FDS au lansat o operaţiune în mai multe etape în provincia Raqqa în noiembrie, vizând în cele din urmă capturarea oraşului cu acelaşi nume de la Statul Islamic.