Reținere de ULTIMĂ ORĂ în cazul uciderii șefului de post din Vișeu de Jos

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-01-2017 22:35

Principalii suspecţi în cazul uciderii şefului de post din localitatea Vişeu de Jos au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au declarat sâmbătă surse judiciare, scrie agerpres.ro

Conform aceloraşi surse, procurorii au formulat către Tribunalul Maramureş propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, urmând ca judecătorul de drepturi şi libertăţi să se pronunţe în vederea arestării celor doi suspecţi.

Nadia Comăneci, antrenament cu 'Terminatorul' / FOTO & VIDEO


În prima fază, ancheta în cazul poliţistului găsit decedat în biroul său în data de 4 ianuarie, prezentând urme de înjunghiere, a beneficiat de sprijinul unei echipe de specialişti din cadrul IGPR care au fost trimişi la Vişeu de Jos de şeful Poliţiei Române.

Ministrul Educației, veste NEAȘTEPTATĂ pentru directorii care NU au promovat concursul


Şeful de post al Poliţiei din localitatea Vişeu de Jos, Nistor Gheorghe, a fost găsit de unul dintre colegii săi, decedat în biroul său. În primele momente după găsirea acestuia s-a acreditat ideea ca s-ar fi sinucis, însă arma din dotare nu a fost găsită. Ulterior, procurorii au descoperit pe corpul bărbatului mai multe plăgi înţepate, semn că a fost înjunghiat. 

Gheorghe Nistor, în vârstă de 48 de ani, era casătorit şi avea doi copii. El urma să se pensioneze în acest an. 

Înhumarea poliţistului va avea loc duminică.