Teodor Meleşcanu l-a primit pe ambasadorul agreat al Germaniei la Bucureşti

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-01-2017 19:02

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit marţi pe ambasadorul agreat al Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, în vederea înmânării copiilor scrisorilor de acreditare. Cu acest prilej, cei doi au avut un schimb de opinii privind stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-germane, fiind subliniat interesul comun pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a dialogului politic şi a cooperării economice dintre România şi Germania, informează MAE într-un comunicat transmis Agerpres.

Cei doi oficiali au evocat simbolistica anului 2017, când se sărbătoresc 25 de ani de la încheierea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriat în Europa, document emblematic al relaţiei strategice între Bucureşti şi Berlin, arată sursa citată. În discuţii au fost abordate, de asemenea, principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, Uniunea Europeană şi perspectivele consolidării proiectului european. Totodată, a fost subliniată importanţa unei cooperări româno-germane aprofundate în plan european.

Demnitarul român a adresat noului şef al misiunii diplomatice germane la Bucureşti felicitări şi urări de succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe în desfăşurarea activităţii sale în România, mai arată MAE.