Conform unui 'Nostradamus' italian, ninsoarea din ultimele zile anunţă sfârşitul lumii - FOTO/VIDEO

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 12-01-2017 12:39

În ultima săptămână, precipitaţiile neobişnuite şi abundente sub formă de zăpadă au lovit sudul Italiei, o parte a lumii însorită şi cu o climă temperată.

Valul de frig, care a cuprins continentul european, a lăsat în urmă cel puţin 60 de oameni morţi, inclusiv câţiva imigranţi sau oameni fără adăpost din Polonia, Italia, Bulgaria şi Rusia.

În ţara noastră, autorităţile au anunţat că şase persoane au pierit din cauza gerului.

 

Însă temeperaturile scăzute, în zone neobişnuite cu acest nivel al mercurului din termometre, a adus aminte despre o premoniţie veche de 500 de ani, făcută de către un filosof italian.

Matteo Tafuri, cunoscut filosof, medic şi astrolog în acea perioadă, spunea atunci că după două zile consecutive de ninsoare în Salento (Puglia, sudul Italiei), urmează sfârşitul lumii.

"Salento cu palmieri şi mângâiat de briza caldă. Două zile de zăpadă, două fulgere pe cer şi ştiu că sfârşitul lumii este aproape, dar nu aş vrea să văd asta", spunea filosoful, într-o traducere aproximativă.