Cristian Borcea vrea să scape de puşcărie: Ce le-a cerut magistraţilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-01-2017 22:03

Cristian Borcea a depus o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Medgidia, dar aceasta va fi judecată la Judecătoria Sectorului 4 al Capitalei, au decis, luni, magistraţii instanţei constănţene. Decizia este motivată prin faptul că fostul finanţator al lui Dinamo nu mai este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, ci la Jilava, anunţă RTV.

Cristi Borcea a fost condamnat, pe 4 martie 2014, la 6 ani şi 4 luni de închisoare în Dosarul Transferilor. Între timp,Borcea a mai fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul mituirii judecătoarei Geanina Terceanu şi ar urma să execute o pedeapsă contopită de 7 ani şi 10 luni.