Raluca Turcan:Calendarul Convenţiei Naţionale,stabilit la o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-01-2017 22:33

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat luni că, la întâlnirea cu preşedinţii de organizaţii liberale, se va stabili calendarul Convenţiei Naţionale. "Am stabilit să existe o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii, pentru că dorinţa şi a mea şi a colegilor din comisia de unificare este ca această Convenţie să fie unificatoare, mobilizatoare şi să adune energiile pozitive din partid şi cred că o consultare cu preşedinţii de organizaţii este bine-venită. După această întâlnire, ne vom prezenta cu un calendar de derulare a Convenţiei Naţionale şi îl vom face public", a declarat Turcan, după Comisia de unificare a PNL care a avut loc la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.

Ea a precizat că în cadrul reuniunii de luni nu s-a discutat despre o eventuală întâlnire cu fostul premier Dacian Cioloş. Întâlnirea conducerii PNL cu preşedinţii de organizaţii ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii ianuarie.