VIDEO Șefa DNA, atac fără precedent la adresa ministrului Justiției: 'Mă așteptam'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 18-01-2017 12:25
Actualizat: 18-01-2017 13:36

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, l-a criticat, miercuri, în cadrul unui interviu pentru Europa FM, pe ministrul Justiției pentru încercarea de a modifica pe ascuns Codul Penal și de a adopta o ordonanță privind grațierea în mod netransparent.

UPDATE - vezi și DOCUMENTE Proiectul de Lege a Grațierii + Motivația

„De ce trebuie făcute aceste modificări la Codul Penal în mod netransparent prin ordonanță de urgență? De ce nu s-a comunicat?”, s-a întrebat șefa DNA la Europa Fm.

Laura Codruța Kovesi a precizat că nu a discutat pe această temă cu președintele Iohannis.

„Nu am avut o discuție pe acest subiect cu președintele. Am avut o discuție cu ministrul Justiției, ocazie cu care domnul ministru a promis că orice modificare se va face va fi discutată în sistem. Văd că și-a încălcat această promisiune. Mă așteptam.”, a declarat Kovesi.

Șefa DNA a precizat că nu se impune în acest moment o modificare a Codului Penal.

„Să vedem în ce sens se clarifică. Practica este unitară și este foarte clară și decizia CCR. Nu văd ce ar putea fi clarificat. Mă îndoiesc că este de bună credință (n.r. ministrul Justiției, Florin Iordache). Dacă este o clarificare de ce se lucrează în secret, de ce se lucrează noaptea? De ce nu este o procedură transparentă?”, s-a mai întrebat șefa DNA.