Roman Polanski va prezida ceremonia de decernare a premiilor Cesar din acest an

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 18-01-2017 15:44

Regizorul Roman Polanski va prezida în acest an ceremonia de decernare a premiilor Cesar de la 24 februarie, a anunţat miercuri Academia franceză de film, relatează Hollywood Reporter, potrivit agerpres.

Preşedintele Academiei franceze de film Alain Terzian l-a numit pe regizor un "estetician insaţiabil" în comunicatul în care cataloghează operele sale "Rosemary's Baby" şi "Chinatown" drept "capodopere". 

Roman Polanski este un regizor foarte iubit de Academia franceză de film, scrie Hollywood Reporter. El a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor în 1980 cu "Tess", în 2002 cu "The Pianist" şi în 2014 cu "Venus in Fur", dar şi distincţii pentru cel mai bun scenariu şi alte nominalizări de-a lungul anilor. 

În calitate de preşedinte al ceremoniei, Polanski va deschide Premiile Cesar cu un discurs înainte de a preda ştafeta prezentatorului, care încă nu a fost stabilit. 

"Artist, cineast, producător, scenarist, actor şi regizor - sunt multe cuvinte pentru a-l defini pe Roman Polanski, dar numai unul pentru a ne exprima admiraţia şi încântarea: Mulţumim, domnule preşedinte", a adăugat Terzian. 

Roman Polanski îi va urma în această capacitate lui Claude Lellouch, care a fost preşedinte al ceremoniei anul trecut. 

Regizorul, care este căutat în SUA şi a părăsit ţara după o condamnare pentru un viol asupra unei minore în 1978, trăieşte în Franţa, care nu are tratat de extrădare cu SUA. 

Polanski lucrează în prezent la "Based on a True Story", care-l are coautor pe Olivier Assays şi în care joacă Eva Green, Emmanuelle Seigner şi Vincent Perez.