Sorana Cârstea a vorbit după victoria fabuloasă de la Australian Open: 'Mi-am respectat planul'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 18-01-2017 16:26

Sorana Cîrstea a realizat surpriza de la Australian Open, după ce s-a calificat în turul al treilea învingând-o pe favorita meciului Carla Suarez Navarro. Cîrstea rămâne singura româncă în proba de simplu a acestui turneu, după ce toate celelalte reprezentante ale României au fost eliminate.

După victoria frumoasă care a calificat-o mai departe, Sorana Cîrstea a declarat că este mulțumită de jocul său, dar trebuie să se pregătească de următoarea partidă. "Sunt bucuroasă pentru faptul că am reuşit să termin în două seturi. Cred eu că am jucat destul de solid tot meciul şi mi-am făcut treaba. Mi-am respectat planul pe care l-am avut şi, normal, sunt bucuroasă de victorie. Nu stau foarte mult să conştientizez rezultatul, mă bucur pur şi simplu de victoria de astăzi. De mâine, începem să pregătim meciul următor", a declarat Sorana Cîrstea, potrivit DigiSport.

Sorana Cîrstea a urcat multe poziții, iar în ultimul timp dă semne că poate reveni în forma sa maximă. Sportiva se află pe locul 78 WTA, în comparație cu începutul anului trecut când se afla pe locul 244 WTA. "Sunt bine. Este o problemă pe care o voi avea pentru tot restul carierei. Însă, am învăţat să ajustez, îmi fac recuperarea zilnic şi pot să ţin sub control. Acum pot să mă antrenez normal, să servesc la capacitate maximă şi am început să ştiu când şi ce trebuie să fac", a spus Sorana.