Se caută VINOVAȚII: Zeci de persoane vor fi audiate în dosarul incendiului de la Bamboo

Autor: Andrei Radu
Publicat: 22-01-2017 14:33
Actualizat: 22-01-2017 15:15

Anchetatorii continuă duminică audierile în cazul incendiului de la clubul Bamboo, au anunţat oficialii Poliţiei Capitalei.

Conform acestora, până în prezent, au fost chemate la sediul Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei un număr de 15-20 persoane, printre care administratorul, angajaţi şi clienţi ai clubului bucureştean.

Citește și: Martor, dezvăluiri CUTREMURĂTOARE din infernul de la Bamboo: De unde a pornit focul

Cercetările în cazul incendiului de la clubul Bamboo au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, cu sprijinul altor structuri din cadrul Poliţiei Capitalei.

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la clubul Bamboo din capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbuşită în cea mai mare proporţie, anunță Agerpres.

Conform ISU Bucureşti, 38 de persoane au ajuns la spital, dintre care 11 au fost depistate cu intoxicare şi hipotermie.