Şeful diplomaţiei ungare: 'Contextul internaţional permite dezvoltarea relaţiilor ruso-maghiare'

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 23-01-2017 11:56

Observăm după foarte mult timp că evoluţiile de pe plan internaţional contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre Ungaria şi Rusia, a declarat luni la Moscova ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, la întâlnirea cu omologul său rus Serghei Lavrov, informează portalul Index.hu.

Şeful MAE ungar, aflat la Moscova pentru a pregăti vizita preşedintelui rus Vladimir Putin la Budapesta din februarie, a subliniat că relaţiile bilaterale au avut mult de suferit din cauza sancţiunilor internaţionale, dar că programele bilaterale de cooperare economică - cooperarea regională, investiţiile în domenii ca agricultura şi construcţiile de maşini - se dezvoltă în bune condiţii.

Citeşte şi: De-abia venit de la Moscova, Dodon închide uşa-n nas Aliaţei Nord-Atlantice

La rândul său, ministrul rus de externe a precizat la primirea omologului său ungar că pe agenda discuţiilor se află şi ducerea la bun sfârşit a celor convenite acum un an la Moscova între preşedintele rus şi premierul ungar Viktor Orban. Lavrov a transmis totodată condoleanţe după accidentul de autocar din Italia soldat cu moartea a 16 unguri, în majoritate adolescenţi.

Peter Szijjarto a menţionat că a aşteptat întâlnirea cu Serghei Lavrov nu doar în calitate de ministru, ci şi în plan personal şi i-a mulţumit pentru mesajul de condoleanţe. Delegaţia ungară în capitala rusă purta panglici negre, luni fiind decretată zi de doliu naţional în Ungaria.