Declarație tranșantă despre referendumul inițiat de Iohannis: O copie a lui Traian Băsescu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-01-2017 12:04

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat luni pentru MEDIAFAX că declanşarea unui referedum reprezintă dreptul constituţional al şefului statului, el arătând că maniera de a face acest demers este ''copiată'' de la fostul preşedinte Traian Băsescu.

SURSE: Se dorește schimbarea din funcție a lui Raed Arafat

Solicitat să comenteze anunţul făcut luni seara de preşedintele Iohannis privind declanşarea referendumului naţional pe tema modificărilor pe care Guvernul Grideanu intenţionează să le aducă legislaţiei penale, Nicolicea a răspuns: ''În regulă. Este un drept constituţional, dar ca manieră de lucru - este o copie a lui Traian Băsescu''.

El a arătat că Iohannis nu speră să obţină nimic de pe urma acestui referendum, dar îşi va face campanie electorală participând la promovarea acestuia.

''Nu speră să obţină absolut nimic, el ştie sigur că prin asta îşi face un fel de campanie electorală'', a concluzionat social-democratul.