Ministrul Carmen Dan, în Hora unirii cu cetățenii municipiului Alexandria

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-01-2017 11:04

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, s-a prins, marţi dimineaţă, după evenimentele dedicate zilei de 24 Ianuarie la Alexandria, într-o horă a unirii alături de cetăţenii judeţului, ea afirmând că nu a uitat că este şi senator de Teleorman şi de aceea a ţinut să participe la acest eveniment alături de teleormăneni. 

"Este un moment foarte emoţionant pentru mine şi de mare bucurie într-o zi de o asemenea însemnătate să fiu alături de teleormăneni, aşa cum sunt alături de toţi românii, dar să nu uităm, sunt şi membru al Guvernului, dar sunt şi senator de Teleorman şi mi-am dorit ca astăzi, în această zi, să am posibilitatea să fiu câteva momente lângă teleormăneni, şi iată că s-a întâmplat", a spus ministrul Afacerilor Interne, potrivit Agerpres.

Probleme pentru Klaus Iohannis: Se cere suspendarea lui


La eveniment, alături de Carmen Daniela Dan, au luat parte şi secretarul de stat în Ministerului Dezvoltării Regionale, Adrian Gâdea şi Dorin-Sandu Voicu, preşedintele cu rang de secretar de stat al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, ambii din Teleorman. 

La Alexandria au mai avut loc marţi dimineaţă o ceremonie religioasă, o depunere de coroane la statuia lui A.I Cuza. Autorităţile locale au pregătit pentru cetăţenii prezenţi la manifestări un număr de 1.650 de sarmale şi 500 de litri de vin fiert.