Sigmar Gabriel susţine că insistenţa Angelei Merkel pe austeritate alimentează populismul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 24-01-2017 22:27

Liderul Partidului Social Democrat (SPD), Sigmar Gabriel, care este în acelaşi timp şi vicecancelar, a criticat marţi politicile de austeritate ale cancelarului Angela Merkel şi ale ministrului de finanţe Wolfgang Schaeuble, spunând că acestea au contribuit la ascensiunea partidelor populiste în Europa, transmite Reuters.

Sigmar Gabriel a exprimat aceste critici într-un comunicat în care a anunţat de asemenea că nu va candidata împotriva Angelei Merkel la alegerile parlamentare din septembrie şi a atenţionat partidul în privinţa unei mari coaliţii între dreapta şi stânga. El a mai spus că SPD ar trebui să îl desemneze pentru această funcţie pe fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz. "Politicile Angelei Merkel şi ale lui Wolfgang Schaeuble au contribuit, fără îndoială, la crizele profunde din Uniunea Europeană începând din 2008, la izolarea unui guvern german dominant şi, printr-o neîntreruptă insistenţă asupra austerităţii, la şomajul ridicat din alte ţări decât Germania", a precizat Gabriel în comunicat, conform Agerpres.

"O consecinţă a fost întărirea partidelor populiste anti-europene şi afectarea nu doar a democraţiei, dar şi a unui bun climat pentru investiţii", a adăugat el. Sigmar Gabriel a spus că social-democraţii, care sunt în coaliţie cu conservatorii lui Merkel, nu au reuşit să o convingă pe şefa guvernului să schimbe cursul. "Continuarea actualelor politici ar afecta creşterea sustenabilă. Acest lucru este de asemenea periculos pentru Germania", a spus Gabriel.