Corlățean, reales președinte al Subcomisiei APCE privind Orientul Mijlociu şi Lumea Arabă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-01-2017 09:57

Senatorul Titus Corlăţean a fost ales pentru un nou mandat de preşedinte al Subcomisiei APCE privind Orientul Mijlociu şi Lumea Arabă, informează un comunicat al Senatului, transmis AGERPRES

Evenimentul, la care au participat delegaţiile parlamentare din Israel (Knesset) şi Palestina (Consiliul Naţional Palestinian), a avut loc în cadrul primei părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 23-27 ianuarie 2017).

România în TOPUL 'democrațiilor VICIATE': Suntem pe picior de egalitate cu Mongolia


Potrivit sursei citate, intervenţiile participanţilor au vizat necesitatea continuării Procesului de Pace israelo-palestinian, tematica celor două state care să convieţuiască în pace şi securitate, problematica ISIS şi a terorismului internaţional. 

"Membrii comisiei au decis să continue acţiunile întreprinse până în acest moment, cu accent pe tematica Procesului de pace israelo-palestinian şi asupra modului în care subcomisia/APCE poate contribui la o atmosferă constructivă de contacte directe în cadrul subcomisiei între delegaţiile palestiniană şi israeliană", se precizează în comunicat. 

În cadrul acţiunilor viitoare ale subcomisiei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru zona Orientului Mijlociu.