O iraniană cu pașaport furat, depistată pe aeroportul din Bucureşti

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 26-01-2017 17:30

O femeie de naționalitate iraniană ce avea asupra ei un pașaport suedez a reușit să treacă de controlul de securitate de la aeroportul din Larnaca și să ajungă la București, unde a fost însă reținută de autorități și retrimisă în Cipru, relatează joi publicația Cyprus Mail, în ediția electronică.

Grănicerii români care i-au verificat actele au descoperit că trăsăturile persoanei din fotografia de pe pașaport nu corespundeau cu cele ale femeii de 28 de ani care călătorea cu respectivul document. Din verificările ulterioare a reieșit că pașaportul fusese furat. Prin urmare, ofițerii de imigrație au reținut-o la aeroport și au luat legătura cu autoritățile din Cipru, după care au trimis-o înapoi la Larnaca indică sursa citată.

În cursul anchetei, femeia a recunoscut că a cumpărat pașaportul în Turcia, contra sumei de 20.000 de euro. L-a folosit pentru a ajunge în nordul Ciprului, unde a stat o perioadă înainte de a ajunge la Larnaca, anunţă Agerpres. Nu este clar, deocamdată, care era exact țara europeană unde tânăra dorea să ajungă.