Nuntă mare în lumea politică

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 29-01-2017 13:30

Adrian Năstase are toate motivele să fie fericit, fiul său cel mare s-a însurat cu iubita lui Bianca şi îl va face curând bunic. Andrei Năstase (30 de ani) şi iubita sa, designerul Bianca Ciuvăţ s-au căsătorit, iar mirele a postat o fotografie pe pagina sa de Facebook, însoţită de un mesaj.

Citeşte şi: Guvernul pregăteşte LOVITURA DE GRAŢIE: Anunţul ministrului Justiţiei despre o lege crucială

Citeşte şi: Guvernul NU renunţă la ordonanţele pe Justiţie: ATAC dur la Klaus Iohannis

Citeşte şi: Legătura dintre Liviu Dragnea şi Vladimir Putin: Abia acum s-a aflat / FOTO

,,LOVE MAKES A FAMILY

Da, m-am căsătorit! Mireasa-mi Bianca, mama, tata, fratele şi naşii noştri ne-au fost nuntaşi, iar voi prietenii noştri ne sunteţi meseni în suflet. Fiecăruia dintre voi am închinat paharul şi toţi aţi dansat în hora frumoasa a nunţii noastre! Vă mulţumesc de gândurile bune, vă preţuiesc şi sigur vom avea ocazia să sărbătorim cu fast botezul celui mic!’’, a scris Andrei Năstase, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Adrian Năstase a ţinut să marcheze momentul. "Andrei si Bianca au hotarat sa se casatoreasca si sa ofere o familie copilului lor ce va veni peste cateva saptamani. Ceremonia de ieri a fost o ceremonie simpla, la starea civila si la biserica, doar cu parintii si cu nasii, in asteptarea momentului cand, la vara, vor invita toate rudele si toti prietenii sa le impartaseasca aceasta bucurie, la botezul fiului lor", scrie Adrian Năstase.