Patinaj viteză: Româncele, departe de podium la Universiada de la Almatî

Autor: Andrei Radu
Publicat: 31-01-2017 12:29

Româncele Bianca Lorena Stănică și Raluca Doina Ștef s-au clasat departe de podium, marți, în proba de patinaj viteză pe 1.500 m, la Universiada de iarnă de la Almatî (Kazahstan).

Stănică a ocupat locul 29, cu timpul de 2 min 16 sec 55/100, iar Ștef s-a clasat pe 30, în 2 min 16 sec 75/100. Medalia de aur a fost cucerită de rusoaica Aleksandra Kaciurkina, în 2 min 06 sec 20/100, argintul a fost adjudecat de japoneza Nana Takahashi, la 2 min 06 sec 35/100, iar bronzul a revenit kazahei Ekaterina Aidova, în 2 min 06 sec 58/100.

Citește și: S-a stabilit: Giuleștiul va fi primul stadion reconstruit pentru EURO 2020

România este reprezentată de doar trei sportive la Universiada de iarnă, cealaltă fiind tot o patinatoare de viteză, Mihaela Hogaș, anunță Agerpres.

Hogaș va concura la 500 m, 1.000 m, 3.000 m și 5.000 m, probe în care vor lua startul și Bianca Lorena Stănică și Raluca Doina Ștef.