Precizări de ultimă oră despre starea de sănătate a ministrului Energiei

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 31-01-2017 14:52
Actualizat: 31-01-2017 14:58

Din cauza unor probleme de sănătate, ministrul Energiei Toma Petcu urmează un tratament, pentru o perioadă de timp. Ca atare, atribuțiile sale de ministru au fost delegate pentru această perioadă secretarului de stat Robert Tudorache.

Alianța Liberalilor și Democraților precizează că informațiile apărute în presă referitoare la posibilitatea înlocuirii din funcția de ministru al Energiei a domnului Toma Petcu sunt simple speculații.

Magistrații din România, SCRISOARE pentru Iohannis. Vor să știe cum s-a implicat SRI în anchete

De asemenea, Teodora Meţiu, consilierul personal al ministrului, a declarat marţi pentru AGERPRES că Toma Petcu este internat în spital pentru o afecţiune superficială şi va reveni la birou în maximum două săptămâni. 

"Ministrul este internat într-un spital din România pentru un tratament de scurtă durată. Este o afecţiune superficială, vindecabilă, care, din păcate, necesită un tratament intraspitalicesc. Fiind un tratament de scurtă durată, se va întoarce în scurtă vreme la birou, într-o săptămână jumătate, maximum două", a spus Meţiu.