SECRETUL lui Donald Trump s-a aflat: Cum a ales țările din ultima sa decizie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 01-02-2017 15:37

Preşedintele Donald Trump a interzis timp de trei luni intrarea în SUA a cetăţenilor din şapte state musulmane considerate bastioane ale terorismului, dar ordinul său nu vizează şi monarhiile din Golf, deşi numeroşi terorişti provin tocmai din acestea, decizie pe care unii analişti o pun pe seama bunelor relaţii pe care aceste ţări importante din punct de vedere strategic le au cu Washingtonul şi pe faptul că ele cooperează cu SUA în combaterea terorismului, se arată într-un comentariu publicat de AFP.

Cele şapte ţări vizate (Siria, Yemen, Iran, Irak, Somalia, Libia şi Sudan) 'par că au fost alese mai degrabă din cauza relaţiilor lor proaste cu SUA', consideră Adam Baron, analist la grupul de reflecţie londonez European Council on Foreign Relations. Totuşi, guvernul irakian este în prezent aliat al Washingtonului şi colaborează împreună în lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic, scrie agerpres.ro.

Citește și: SCENE ȘOCANTE într-o casă din Brașov: ORORILE unui pensionar asupra fiicei minore a fostei sale concubine

Pe de altă parte, 15 dintre cei 19 autori ai atacurilor de la 11 septembrie 2001 sunt originari din Arabia Saudită, o ţară condusă conform wahhabismului, versiune rigoristă a islamului, însă care în acelaşi timp este un aliat strategic al Washingtonului. 'Conform unei politici americane aplicate de mult timp, Trump pare să considere şi el statele din Golf drept aliaţi esenţiali', explică expertul citat.

Nici Afganistanul nu se află pe listă, deşi este ţara de origine a numeroşi terorişti. Decretul liderului de la Casa Albă nu vizează statele unde americanii an încheiat 'parteneriate strânse cu forţele antiteroriste şi există o structură bine dezvoltată în materie de culegere de informaţii', confirmă Anthony Cordesman, membru al Centre for Strategic and International Studies.

Citește și: BOMBĂ Ce urma să i se întâmple lui Kim Kardashian la Paris: Declarațiile șocante ale unui jefuitor

Arabia Saudită participă de peste un deceniu la acţiunile împotriva Al-Qaida şi - împreună cu alte emirate din Golf - la coaliţia antijihadistă condusă de SUA în Siria şi Irak. De altfel, Trump a avut deja o convorbire telefonică cu regele Salman al Arabiei Saudite şi cu liderul EAU, şeicul Mohammed ben Zayed, pentru a conveni cu aceştia asupra continuării luptei împotriva 'terorismului islamist radical', după cum a anunţat Casa Albă.

'Duşmanul duşmanului meu este prietenul meu. Din moment ce Arabia Saudită este inamicul Iranului şi Iranul este inamicul Israelului, rezultă că SUA sunt prietene cu Arabia Saudită' - este raţionamentul pe care-l face Mathieu Guidere, profesor de geopolitica Orientului Mijlociu. În opinia sa, criteriul avut în vedere de Trump în elaborarea listei cu cele şapte ţări este că acestea intră în categoria aşa-numitelor 'state eşuate', care sunt incapabile să-şi asigure propria securitate şi nici nu cooperează cu Washingtonul în schimbul de informaţii despre cetăţenii lor.

Citește și: FALIMENT în Formula 1, o echipă s-a retras: În circuitul din 2017 vor evolua doar 10 echipe

La acest ultim capitol SUA mizează mult pe Egipt, cea mai populată ţară arabă şi care este leagănul grupării Frăţia Musulmană, calificată drept 'teroristă' atât de guvernul de la Cairo, cât şi de emiratele din Golf. 'Egiptul şi Arabia Saudită sunt văzuţi ca principali parteneri ai SUA', notează Victor Salama, profesor la Universitatea din Cairo, el vorbind şi despre 'convergenţa punctelor de vedere' ale lui Trump şi ale preşedintelui egiptean, Abdel Fatah al-Sissi.

Unii analişti avansează pe lângă aspectele menţionate mai sus şi ipoteza unor interese personale de afaceri pe care preşedintele miliardar american le-ar avea în unele state musulmane ce nu se regăsesc în decretul său. Astfel, o hartă elaborată de Bloomberg arată că Donald Trump ar avea interese de afaceri în Egipt, Arabia Saudită, Turcia şi EAU. Totuşi, alţii consideră că acest ultim argument este puţin credibil.

Citește și: Facebook e în prag de a fi ABANDONAT: Ce li se pregătește utilizatorilor de Messenger

Însă în afara Orientului Mijlociu, Trump trebuie să ţină cont şi de interesele economice ale SUA în alte state musulmane, cum ar fi Indonezia, care este cea mai populată ţară majoritar musulmană şi se confruntă de mult timp cu islamismul radical.