Răspunsul CNA la protestele anti graţiere: Cum răspunde instituţia acuzelor dure

Autor: Gabriel Zamfirescu
Publicat: 02-02-2017 06:45

România e în centrul unui scandal imens. Protestele de stradă s-au îndreptat spre mai multe instituţii cheie din stat. CNA-ul a fost vizată de protestele de duminică. Instituţia le răspunde celor 50.000 de manifestanţi care au ieşit în Bucureşti.

Citește și: SCENE ȘOCANTE într-o casă din Brașov: ORORILE unui pensionar asupra fiicei minore a fostei sale concubine

La două zile după cea mai mare manifestaţie organizată în România după 1990, CNA a dat publicităţii un comunicat în care răspunde acuzaţiilor ce i le-au adus cei peste 5o.000 de oameni care au protestat duminică la Bucureşti. Participanţii la mitingul de duminică şi-au manifestat nemulţumirea faţă de activitatea forului şi au protestat în faţa sediului CNA, scandând "Aţi minţit poporul cu televizorul".

Citește și: BOMBĂ Ce urma să i se întâmple lui Kim Kardashian la Paris: Declarațiile șocante ale unui jefuitor

Drept răspuns, după două zile, CNA a emis un comunicat de presă, prin care a transmis că a monitorizat posturile de ştiri cu privire la modul în care au reflectat evenimentele din ultima perioadă, aflate în prezent pe agenda publică, şi că după finalizarea rapoartelor de monitorizare, acestea vor fi cuprinse cu celeritate pe ordinea de zi a următoarelor şedinţe publice, urmând să fie luate măsurile care se impun. ”Consiliul este conştient de misiunea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, precum şi al libertăţii de exprimare şi, în egală măsură, trebuie să vegheze la informarea corectă şi obiectivă a publicului”, se arată în comunicat, conform observator.tv.

Citește și: FALIMENT în Formula 1, o echipă s-a retras: În circuitul din 2017 vor evolua doar 10 echipe

Emiterea comunicatului a fost votată de nouă dintre cei 11 membri CNA - Florin Gabrea, Valentin-Alexandru Jucan, Orsolya Eva Borsos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Bogdan Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu. Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea au fost împotrivă.