AVERTISMENT de la CSM: Ce urmează să se întâmple

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 01-02-2017 19:08

Adoptarea unor măsuri care subminează progresele înregistrate în reforma justiţiei are un impact negativ major asupra societăţii româneşti în general, se arată într-un mesaj public pentru apărarea sistemului judiciar în ansamblul său, transmis miercuri de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

În mesaj se subliniază că modalitatea în care au fost adoptate de către Guvernul României unele acte normative "cu implicaţii asupra activităţii sistemului judiciar, într-o manieră ce nu respectă principiile transparenţei decizionale, consultării şi dezbaterii" constituie dovada "unei desconsiderări a activităţii de înfăptuire a justiţiei şi a autorităţii instituţiilor judiciare".

Citește și: SCENE ȘOCANTE într-o casă din Brașov: ORORILE unui pensionar asupra fiicei minore a fostei sale concubine

"Independenţa justiţiei reprezintă o componentă esenţială a statului de drept, în care cele trei puteri - legislativă, executivă şi judecătorească - trebuie să fie într-un permanent echilibru, dat tocmai de egalitatea ce există din punct de vedere constituţional. Principiile independenţei şi imparţialităţii sunt pietre de fundament ale motivării şi legitimităţii funcţiei judiciare în orice stat", se mai arată în mesajul CSM.

Conform aceleiaşi surse, independenţa magistraturii, enunţată în Constituţia României şi în legile justiţiei, trebuie garantată de către stat, fiind de datoria tuturor guvernelor şi a celorlalte instituţii de a respecta acest principiu.

Citește și: BOMBĂ Ce urma să i se întâmple lui Kim Kardashian la Paris: Declarațiile șocante ale unui jefuitor

"Puterilor executivă şi legislativă le revine obligaţia de a se abţine de la adoptarea oricăror măsuri care ar putea submina independenţa magistraţilor. Este de datoria fiecărui stat membru al UE să asigure resursele adecvate pentru a permite corpului de magistraţi să îşi îndeplinească atribuţiile în mod corespunzător. Adoptarea unor măsuri care subminează progresele înregistrate în reforma justiţiei are un impact negativ major asupra societăţii româneşti în general", se mai menţionează în documentul citat.

CSM mai precizează că, pentru a-şi îndeplini menirea constituţională, are nevoie "de încrederea şi sprijinul corpului magistraţilor, a celorlalte puteri şi a societăţii în ansamblul său".