Augustin Lazăr, declarații de ULTIMĂ ORĂ despre procurorii Sima și Hăineală: Ar trebui să fie acasă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-02-2017 08:17
Actualizat: 03-02-2017 08:19

Procurorul general al României Augustin Lazăr s-a prezentat în această dimineață la sediul CSM, acolo unde Secţia pentru procurori ia în discuţie vineri solicitarea lui Augustin Lazăr de încetare a detaşării la Ministerul Justiţiei a Oanei Schmidt-Hăineală şi a lui Constantin Sima.

„(...)Ancheta este în curs și din motive de imparțialitate ar trebui ca procurorii Ministerului Public să fie acasă, să fie la dispoziția Ministerului Public și nu în alte zone. Ancheta este foarte clară. Trebuie să se bazeze pe principiul imparțialității. Nimeni nu trebuie să creeze măcar impresia că cineva ar influența, s-ar afla acolo unde n-ar trebui să fie pe parcursul acestei anchete.”, a declarat Augustin Lazăr, la sediul CSM.

Cât despre OUG privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală, Augustin Lazăr a anunțat că în cursul zilei de astăzi o va ataca la instanță: „În cursul zilei de astăzi, vom ataca la instanță Ordonanța de urgență. Mai multe detalii vă vom da mai târziu.”

Amintim că Augustin Lazăr a solicitat joi Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a procurorilor Oana Schmidt-Hăineală şi Constantin Sima, în contextul anchetei DNA referitoare la elaborarea actelor normative privind modificarea Codurilor penale şi graţierea. 

„Având în vedere necesitatea derulării în condiţii de imparţialitate a unei cauze instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect împrejurările elaborării proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, precum şi a proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse, astăzi, 2 februarie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a doamnei procuror Oana Andreea Schmidt-Hăineală şi a domnului procuror Constantin Sima”, se arăta într-un comunicat al PÎCCJ.