Rusia neagă că ar fi bombardat oraşul sirian Idlib

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 07-02-2017 15:15

Ministerul rus al Apărării a dezminţit marţi o serie de informaţii apărute în mass-media, conform cărora avioane ale armatei ruse ar fi bombardat oraşul sirian Idlib, controlat de rebeli, transmite Reuters, care citează agenţia Interfax, potrivit agerpres.

Siria. Ultimele raiduri aeriene au ucis cel puţin 15 civili în Idlib

Potrivit Reuters, cel puţin 15 persoane au murit în urma raidurilor aeriene care au vizat marţi oraşul Idlib.

Agenţia citează afirmaţiile unor localnici şi ale unor salvatori care au spus că au avut loc în jur de opt atacuri şi că avioanele care au lansat bombele ar fi aparţinut armatei ruse.

Agenţia Anadolu indică un bilanţ de cel puţin 21 de morţi, în timp ce AFP citează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care face referire la 26 de persoane decedate.